REZUMAT NR. 1-2 AN 2006

1. Drept privat

MOARTEA ÎN DREPTUL CIVIL (I)

Prof. univ. dr. Ovidiu UNGUREANU

La mort en droit civil (I)
Résumé

Pour beaucoup de gens, la mort est l’horreur absolue ; elle met fin à la vie et fait du corps humain une chose. Pour ceux qui croient en la Résurrection, elle est une vie nouvelle. Notre société essaye de la faire disparaître du paysage familial et quotidien.
Après la mort, la personnalité juridique disparaît, et l’individu cesse d’être sujet de droit. Or le Code civil ne donne aucune définition à la mort ; il serait, en effet, périlleux d’imposer une définition légale rigide sur une question qui ne peut être résolue que par un diagnostic individuel. Ainsi, deux questions se posent au juriste: comment prouver la mort et comment la définir? Cet étude cherche de répondre à ces questions à travers l’histoire et le présent.
Pour acquérir un droit d’un mort, il ne suffit pas que cette personne soit morte, il faut le prouver. La preuve de la mort se résout faisant appel à la médecine; elle pose des problèmes moraux, notamment en ce qui concerne l’acharnement thérapeutique et l’euthanasie.
La question de la définition est infiniment plus délicate, pour la raison principale que les progrès de la médecine ont considérablement modifié notre perception de la mort.

1. Preliminarii
Sfârşitul capacitãţii de folosinţã este fixat în momentul morţii care – dupã cum spunea Malraux – „schimbã poate viaţa în destin” dar face din corpul uman un lucru.
Moartea este – ca fenomen individual – rãul absolut, poate nu atât pentru mort cât pentru rudele sale şi pentru cei care l-au iubit. Moartea înseamnã a nu mai fi. Ea ne duce în nefiinţã şi ne apropie de toate lucrurile care au încetat a mai fi. Vom afla astfel cã întreaga viaţã este un zbor intens spre nefiinţã, un moment de luminã înainte de moartea ce ne va apropia de adevãratul înţeles al lucrurilor şi a valorii lor1.

1 L. Cocora, B. Ioan, V. Astãrãstoae, Bioetica stãrilor terminale, Editura Universitãţii “Lucian Blaga”, Sibiu, 2004, p.3.

Top of page

ELEMENTUL ALEA ÎN CONTRACTELE ÎNCHEIATE PE PIAŢA DE CAPITAL

Conf. univ. dr. Maria Mona PIVNICERU
Lect. univ. drd. Septimiu PANAINTE
Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi
Facultatea de Drept

The alea Element in Contracts Concluded on the Capital Market
Summary

The above study aims at determining if any of the contracts dealt on the capital market presents the characteristic of being aleatory (aleatorius). The general legal Romanian framework is Law no. 297 of 2004 on capital market, but it is not very specific on the issue. Therefore, we have tried to provide a short analysis of the mechanism of dealing contracts considering the speculative intentions (causa remota) of the parties regarding the various types of securities transactions: typical securities sales on primary and secondary market, futures and forward contracts, options, swaps, hedging, repo and reverse repo contracts, margin tradings, short sales.
In conclusion, sales of the derivative financial instruments are mainly aleatory. The same particularity defines also the repo contracts and the margin tradings.

1. Aspecte introductive
Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital1 a abrogat O.U.G. nr.28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate2, fãrã a reitera expres reglementarea cu valoare de principiu ce era cuprinsã în art.45 din acest din urmã act normativ: „Orice tranzacţie efectuatã pe o piaţã reglementatã şi înregistratã în conformitate cu reglementãrile specifice acesteia, este act de comerţ şi dã naştere unei obligaţii valabile, cãreia nu i se poate opune excepţia de joc”3.

1 Publicatã în M. Of. nr.571/29.06.2004, modificatã şi completatã prin O.G. nr.41/2005 privind reglementarea unor mãsuri financiare (publicatã în M. Of. nr.677/28.07.2005), Legea nr.97/2006 pentru aprobarea O.G. nr.41/2005 privind reglementarea unor mãsuri financiare (publicatã în M. Of. nr.375/2.05.2006), Legea nr.208/2005 pentru modificarea art.285 din Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital (publicatã în M. Of. nr.578/ 5.07.2005).
2 Publicatã în M. Of. nr.238/9.04.2002.
3 Este de remarcat cã şi Legea anterioarã nr.52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori conţinea în art.65 alin.2 o reglementare similarã. Aceastã reglementare

Top of page

PRIVIRE COMPARATIVÃ ASUPRA CLASIFICÃRII ACŢIUNII CIVILE

Lector univ. dr. Corina PETICÃ ROMAN

Comparative View on the Civil Actions’ Classification
Summary

A system of justice is essential to the maintenance of a civilized society. The law itself provides the basic structure within which commerce and industry operate.
It safeguards the rights of individuals, regulates their dealings with others and enforces the duties of Government. The administration of civil justice plays a role of crucial importance in maintaining this structure.
Effective access to the enforcement of rights and the delivery of remedies depends on an accessible and effective system of civil litigation.
Pleadings should enable the court and the parties to identify and define the issues in dispute, in particular enabling the court to direct summary trial of specific issues and to limit the matters, which will eventually need to be tried. They should also enable the court to make decisions about such matters as the appropriate case management track and venue.

Clasificarea acţiunilor nu are doar o importanţã teoreticã, de structurare şi stabilire a unor criterii, ci şi o însemnatã importanţã practicã. Prin încadrarea unei acţiuni într-o categorie sau alta se stabilesc aspecte tehnico-practice ale desfãşurãrii activitãţii procesuale de judecatã, începând cu instanţa competentã sã soluţioneze litigiul şi terminând cu finalitatea acţiunii sub forma executãrii silite.
În cele ce urmeazã vom oferi, într-o încercare de sistematizare, principalele criterii de clasificare şi acţiunile corespunzãtoare acestor criterii, urmând sã analizãm apoi cele mai importante acţiuni civile şi aplicaţiile lor practice. Un prim criteriu de clasificare are în vedere scopul procesual urmãrit1. Pentru aceeaşi clasificare am întâlnit şi formularea scopul material urmãrit de reclamant2 sau scopul reclamantului şi natura soluţiei3. În funcţie de aceste repere, acţiunile civile se clasificã în: a. acţiuni în realizarea dreptului;

1 D. Radu, Acţiunea în procesul civil, Editura Junimea, Iaşi, 1974, p. 128 şi urm.; I. Leş, Tratat de drept procesual civil, Editura All Beck, 2001, p. 155.
2 I. Stoenescu şi S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generalã, Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti, 1983, p. 240-249; V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedurã civilã, Editura Naţional, Bucureşti, 1996, p. 294-298.
3 I. Stoenescu, G. Porumb, Drept procesual civil român, Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti, 1966, p. 109-111; I. Deleanu, Tratat de procedurã civilã, Editura Servo-Sat, Arad, 2001, p. 86.

Top of page

MANDATUL APARENT

Lector univ. dr. Gheoghe COMÃNIŢÃ

The Seeming Mandate
Summary

This article deals with the necessary legal conditions of the seeming mandate. The mandator is compelled to fulfil all obligations the mandatary took on his behalf if the powers he vested him were respected. The mandator is not compelled to fulfil those obligations the mandatary took on his behalf if the powers he vested him were not respected. In such situations, if a seeming mandate could not be proved, those acts exceeding the mandate could not legally bind the mandator, although he could be held responsible. The legal basis is different, being the affair administration or the enrichment without legal basis, instead of the mandate contract.
In those situations in which the mandatary acted with the free consent of the mandator in order to create a false image to the third parties, it shall apply the theory of apparence, which corresponds to the latin principle “error communis facit jus”.
The theory of the seeming mandate implies the following conditions, directly related with the theory of apparence, as follows:
a. The objective element consisting in a seeming mandate but, in reality, the lack of representative powers of the mandatary;
b. A subjective element consisting in the legitimate, but wrong, faith of the third parties in the apparence created and the real situation. The third parties’ good faith must be legitimate.
c. The existence of a prejudice, for the third parties, if the seeming situation created is left without juridical effect;
d. The mandator must not know this situation. If he knew the existence of a seeming mandate, there will be no legal effects for him.

Deşi majoritatea lucrãrilor de specialitate care se referã la contractul de mandat fac referire şi la mandatul aparent, precum şi la efectele acestuia, o sistematizare a condiţiilor pe care trebuie sã le îndeplineascã acesta se pare cã lipseşte, aşa încât demersul nostru are acest obiectiv, cu scopul de a ajuta la o mai bunã înţelegere şi aplicare a teoriei mandatului aparent. Relativitatea contractului de mandat. Un contract este destinat, în principiu, sã producã efecte doar între pãrţi. În general, el nici nu profitã terţilor şi nici nu-i prejudiciazã. O spune în mod clar şi concis art. 973 C. civ.: „Convenţiile n-au efect decât între pãrţile contractante”. Aceastã regulã se aplicã şi atunci când una din pãrţi nu a încheiat actul personal, ci prin intermediul unui reprezentant, în cazul

Top of page

CONSIDERAŢII PE MARGINEA TEORIEI REPREZENTÃRII ÎN ACTELE JURIDICE CIVILE

Lector univ. drd. Adrian CIRCA

Allgemeine Betrachtungen über die Representationstheorie in den Zivilrechtsakten
Zusammenfassung

Die Vertretungstheorie, bereits im XIX Jahrhundert kristallisiert, zeigt sich im folgenden als extrem interessant aufgrund der 2 Elemente die ihr Rechtsregime prägen, und zwar: die Macht, die dem Vertreter erteilt wird, und die Ausübung dieser Macht. Die Quelle der Vertretungsmacht, obig festgelegt, stellt den schlüssel für die Erläuterung der Vertretung dar.

Din perspectiva adoptãrii unei reglementãri cu caracter general1, evocarea regimului juridic al acestei construcţii2 apare ca un exerciţiu necesar. Teoria reprezentãrii (die Vertretung, la rappresentanza), cristalizatã încã din secolul al XIX-lea3, se dovedeşte în continuare extrem de interesantã, din cauza celor douã elemente care dominã regimul ei juridic, şi anume: puterea conferitã reprezentantului şi exerciţiul acestei puteri.
Absenţa codificãrii, specificã dreptului francez, a permis doctrinei sã construiascã o teorie celebrã din cauza originalitãţii ei, extrem de practicã şi utilã din cauza efectelor ei4, spre deosebire de omologul german, unde dezbaterile doctrinare s-au tradus prin adoptarea în BGB a unor dispoziţii specifice5. Începând cu Germania, aceastã idee de autonomie a reprezentãrii a progresat, fiind inclusã în codificãrile mai multor state, cum ar fi Elveţia6 sau Italia7.

1 Articolele de la 1040 la 1055 din proiectul noului Cod civil adoptat de cãtre Senat în data de 13.09.2004, proiect publicat de cãtre Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006. Reprezentarea este reglementatã în Titlul II – Izvoarele obligaţiilor, Capitolul I – Despre contracte, Secţiunea a 8-a (este inclusã dupã secţiunea cu privire la efectele contractelor).
2 „Reprezentantul este ca şi cofrajul, care permite construirea unei case, dar când dispare, casa e îndatã construitã” (B. Starck, H. Roland, L. Boyer, Obligation. Régime générale, Litec, Paris, 1992, p. 106).
3 P. Malaurie, L. Aynès, P. Stoffel-Munck, Les obligations, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 2003, p. 385.
4 I. Micescu, Curs de drept civil, Editura All Beck, Bucureşti, 2000, p. 130.
5 Art.164 şi urm. din BGB – Codul civil german, Editura Deutscher Tashenbuch Verlag, 2000.
6 Art.32 şi urm. din Codul de obligaţii elveţian, editat de Cancelaria federalã, Berna, 2004.
7 Art.1704 şi urm. din Codul civil italian, editat de Elemond Scuola &Azienda, 2004.

Top of page

CÂTEVA CONSIDERAŢII CU PRIVIRE LA ISTORICUL, NOŢIUNEA ŞI NATURA JURIDICÃ A EXPROPRIERII PENTRU CAUZÃ DE UTILITATE PUBLICÃ

Asist. univ. drd. Laura-Maria CRÃCIUNEAN

Quelques considérations sur l’historique, la notion etla nature juridique de l’expropriation pour cause d’utilité publique
Résumé

L’expropriation est la procédure qui consiste à contraindre le propriétaire d’un bien immobilier à le céder à la commune. Ce transfert de propriété doit être justifié par un intérêt public et donne lieu au versement d’une indemnité. La procédure comprend une phase administrative et une phase judiciaire, à moins que la cession ne soit amiable. Le sujet de cet article est l’histoire legislative de la procedure de l’expropriation en Roumanie, histoire qui commence a 20 oct. 1864 et aussi la notion et la nature juridique de l’expropriation pour cause d’utilité publique dans le droit civil roumain. En Roumanie l’expropriation, fait objet d’etude pour le droit civil – les biens – et elle est reglementée comme un procedure exceptionelle, une resrainte au droit absolu et inviolable du proprietaire.

1. Istoria legislativã a exproprierii, în România1, putem spune cã începe la 20 octombrie 1864 când se adoptã, dupã modelul legii franceze din 3 aprilie 1841, Legea de expropriaţiune pentru cauzã de utilitate publicã care a reuşit sã producã efecte aproape 100 de ani, pânã la data abrogãrii sale exprese.
Apoi, nu este de trecut cu vederea nici data de 16 decembrie 1864, datã la care este adoptat Codul civil român, o monumentalã lucrare legislativã în vigoare în cea mai mare parte şi astãzi, ale cãrui principale surse de inspiraţie au fost Codul civil francez şi cel italian. Acesta vorbind la art.480 despre proprietate, aratã în articolul imediat urmãtor cã: „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afarã numai pentru cauzã de utilitate publicã, primind o dreaptã şi prealabilã despãgubire”. Aceste dispoziţii apar cu atât mai importante cu cât ne raportãm la contextul istoric al adoptãrii acestui act normativ, respectiv apariţia sa la numai cinci luni de la adoptarea de cãtre Consiliul de Stat a legii rurale, lege însoţitã de o Proclamaţie în care se putea...

1 Pentru amãnunte privind istoricul exproprierii, în general, a se vedea C. Jugastru, Unitãţile administrativ-teritoriale. Domeniul public. Domeniul privat, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2001, p.92-95.

Top of page

NAŞTEREA PERSOANEI FIZICE ÎNTRE PUBLICITATE ŞI ANONIMAT

Lector univ. drd. Dana-Elena MORAR
Avocat, Baroul Cluj

The Birth of the Natural Person Between Publicity and Anonymity
Summary

The purpose of this article is to provide a brief analysis of the birth of the natural person. The issue is broached from the point of view of the Romanian legislator, as well as from the one of the French legislator. The latter regulates the possibility of giving birth under the protection of the anonymity, procedure called „accouchement sous X”.
„Accouchement sous X” is also presented and described from a historical point of view, since it has been known (in France) since the Middle Ages. The birth of the natural person is thus analysed and placed between publicity and anonynimity.

1. Reglementarea actualã în dreptul intern
Naşterea persoanei fizice, ca fapt de stare civilã, genereazã obligaţia întocmirii actului de naştere a acesteia.
Actul de naştere al copilului se întocmeşte pe baza declaraţiei verbale, declaraţie datã în faţa ofiţerului de stare civilã competent de la primãria municipiului, de la cea a sectorului din municipiul Bucureşti sau de la cea a comunei ori oraşului în raza cãruia a survenit naşterea.
Persoanele care au obligaţia de a face aceastã declaraţie, conform art. 19 din Legea nr. 119/1996 care reglementeazã actele de stare civilã, sunt pãrinţii, iar dacã aceştia nu o pot face, naşterea va fi declaratã de medicul care a asistat la naştere sau de cãtre personalul sanitar, de rudele şi vecinii care au aflat despre naşterea copilului respectiv.
Declaraţia privind naşterea copilului trebuie, conform legii, însoţitã de urmãtoarele acte: certificatul medical constatator al naşterii; certificatul de naştere şi actul de identitate al mamei şi al declarantului, dacã naşterea nu este declaratã de cãtre mamã; certificatul de cãsãtorie al pãrinţilor copilului, în cazul în care aceştia sunt cãsãtoriţi.

Top of page

NOUA NOŢIUNE A IMOBILULUI ÎN DETERMINAREA OBIECTULUI CÃRŢII FUNCIARE

Daniel-Marius COSMA
Judecãtor, Curtea de Apel Braşov

Le nouvelle notion de l’immeuble definie par le Loi no.7/1996
Résumé

Cette étude est dédiée à une nouvelle notion de l’immeuble telle quelle est définie par l’article 1 de la Loi no.7/1996, modifiée.
Dans l’actuelle forme de réglementation, apportée par la Loi no.247/2005 on a renoncé à la création immobilière complexe du corps de propriété ainsi qu’à la partie cadastrale, reconnaissant à l’immeuble sa valeur en tant qu’entité unique du système de publicité. Conformément aux dispositions de la Loi, par immeuble on comprend une ou plusieurs parcelles jointes indifféremment de la catégorie d’usage, appartenant au même propriétaire qui s’identifie par un numéro cadastral unique et s’inscrit dans un livre foncier. Dans le prisme de cette définition l’immeuble peut être formé d’une seule parcelle qui a une certaine catégorie d’usage, ou de plusieurs parcelles jointes. Dans cette dernière situation chaque parcelle peut avoir une catégorie d’usage différente mais il est nécessaire que celles-ci, jointes, appartiennent au même propriétaire, pour que l’immeuble soit inscrit sous le même numéro cadastral.
L’etude analise des importante aspectes d’abord de modification de l’immeuble par jonctions, disjonctions et modifications de la superficie.

1. Consideraţii introductive
Noţiune

În linii generale, prin obiectul cãrţii funciare înţelegem înscrierile efectuate în cuprinsul cãrţii funciare, adicã drepturile reale imobiliare şi, dupã caz, drepturile de creanţã, actele, faptele sau raporturile juridice în legãturã cu imobilele cuprinse în cartea funciarã1.

1 A se vedea I. Albu, Noile cãrţi funciare, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 61; M. Nicolae, Publicitatea imobiliarã şi noile cãrţi funciare, Editura Press Mihaela, Bucureşti, 2000, p. 226; I. Adam, Drept civil. Drepturile reale, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 766.

Top of page

RAPORTUL DINTRE DREPTUL CIVIL RELIGIOS ŞI DREPTUL CANONIC ORTODOX ÎN ROMÂNIA*

Preot lect. univ. dr. Irimie MARGA
Facultatea de Teologie Ortodoxã “Andrei Şaguna” Sibiu

Das Verhältniss zwischen dem religiösen Zivilrecht und dem orthodoxen kanonischen Recht
Zusammenfassung

Ein sehr wichtiges Problem für die Integration Rumäniens in die EU ist die Errichtung eines entsprechenden rechtlichen Status für die religiösen Kulte. In dem Sinn, braucht Rumänien ein neues Kultusgesetz, das sich jetzt im rumänischen Parlament befindet. Ohne einer freien Ausübung religiöser Gefühle kann man nicht über Demokratie sprechen. In diesem Prozess soll Rumänien seine historische Tradition objektiv und effizient benützen und sein religiöses Recht im europäischen Kontext eingliedern. Man muss zugleich alle möglichen Konflikte, bezüglich vieler Aspekte, zwischen dem religiösen Recht und dem orthodoxen Kirchenrecht, beseitigen, wie z.B.: die Diskrimination, das Eigentumsrecht, der kanonische Status der liturgischen Gegenstände, die doppelte Jurisdiktion, der religiöse Lebensstil, die Finanzierung der Kulte, die religiösen Kennzeichen usw. Die Integration Rumäniens in die EU soll für uns eine Chance sein, um demokratische Gesetze zu veröffentlichen, die der Kirche, den Gläubigen und den Bürger zu Hilfe kommen.

Despre o separaţie între dreptul civil religios1 şi dreptul canonic ortodox în România se poate vorbi numai dupã reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza din cea de-a doua jumãtate a secolului al XIX-lea. Pânã atunci, relaţiile dintre stat şi Bisericã * Referat susţinut la simpozionul internaţional cu tema Libertatea religioasã în context românesc şi european, organizat de Ministerul Culturii şi Cultelor şi de Asociaţia Naţionalã pentru Apãrarea Libertãţii religioase „Conştiinţã şi Libertate”, Bucureşti, 12-13 septembrie 2005.

1 Prin drept civil religios se înţelege acea ramurã a dreptului de stat care cuprinde toate normele cu privire la culte şi la relaţia dintre stat şi culte. El se mai numeşte şi drept civil ecleziastic sau drept civil bisericesc (în germ. Staatskirchenrecht), dar, întrucât nu toate cultele se definesc ca „Bisericã”, în literatura modernã de specialitate s-a înlocuit termenul restrictiv de „ecleziastic”, cu termenul mai larg de „religios” (în germ. Religionsrecht sau religiöses Recht), cf. S. Haering, H. Schmitz (ed.), Lexikon des Kirchenrechts, Editura Herder, Freiburg-Basel-Wien, 2004, col. 904.

Top of page

2. Drept public

SISTEMUL FISCAL ROMÂNESC ŞI CONCEPTELE FUNDAMENTALE ALE ACESTUIA

Conf. univ. dr. Cristina ONEŢ

The Romanian Fiscal System and its Fundamental Concepts
Summary

The present paper intends to analyse the Romanian fiscal system under its most important aspects, starting with its concept of budgetary system, its composing elements, the report between the budgetary and the fiscal system and, not at last, the fundamental concepts of the notions of duty, tax and contribution, as well as those aspects resembling them, but mostly the ones that definitively distinguish them.
We find important not only the specification of these concepts, but mainly the fact that, through their correct delimitation, it is also realized the determination of the whole they compose, the Romanian fiscal system.

1. Satisfacerea nevoilor generale ale societãţii, incluzând în acestea atât nevoile individuale, cât mai ales pe acelea colective, este condiţionatã fundamental de existenţa fondurilor bãneşti chemate sã asigure resursele financiare necesare procurãrii tuturor acelor bunuri şi servicii ce compun ceea ce specialiştii au numit nevoi publice.
O parte semnificativã a acestor fonduri sunt puse la dispoziţia autoritãţilor publice, atât a celor centrale, cât şi a celor locale, pentru a asigura satisfacerea nevoilor publice de interes naţional şi local.
Aceste fonduri publice se constituie pe seama transferului de valoare, respectiv de putere de cumpãrare de la diverse persoane fizice şi juridice cãtre autoritãţile publice. În felul acesta se formeazã fluxuri de resurse bãneşti în dublu sens. Pe de o parte, existã fluxurile care alimenteazã fondurile publice, iar pe de altã parte, apar fluxurile destinate satisfacerii nevoilor publice, indiferent dacã ele îmbracã forma necesitãţii realizãrii funcţiilor statului, ori a unor servicii publice de interes naţional sau local.

Top of page

DREPTUL LA UN MEDIU SÃNÃTOS ÎN JURISPRUDENŢA CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

Conf. univ. dr. Bianca SELEJAN-GUŢAN

The Right to a Healthy Environment in the Case Law of the European Court of Human Rights
Summary

By recognising the right to a healthy environment as „protected par ricochet” by Article 8 of the Convention, the European Court set forth the principle that the States have, in this matter, essentially positive obligations to take measures to protect the persons against serious breaches of the environment protection, including in the relationships between private persons. One of these obligations, underlined in the Guerra case is the one to inform the persons about the serious risks of pollution due to an activity dangerous to the environment. The States must also ensure a fair balance between these rights of the persons and a public interest, such as that of ensuring the economic well-being of the country.

§1. Poluarea fonicã
Una din cele mai interesante construcţii jurisprudenţiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului este includerea dreptului la un mediu sãnãtos în sfera protecţiei vieţii private. Într-o primã etapã, reprezentatã de hotãrârile în cauzele Powell şi Rayner c/ Regatului Unit (1990) şi Baggs c/ Regatului Unit (1987), Comisia şi Curtea au considerat cã poluarea sonorã datoratã exploatãrii unui aeroport în vecinãtatea domiciliului reclamanţilor constituie o ingerinţã în viaţa privatã a acestora. În Powell şi Rayner, reclamanţii, ale cãror locuinţe erau situate în apropierea aeroportului Heathrow din Londra, chiar sub traseele de zbor, au pretins cã dreptul lor la respectul vieţii private, mai precis calitatea vieţii şi dreptul de a se bucura de domiciliul lor, au fost afectate de zgomotul produs de avioane. Curtea a admis importanţa economicã majorã a aeroportului Heathrow, arãtând cã existenţa aeroporturilor internaţionale în zone urbane dens populate a devenit o necesitate pentru bunãstarea economicã a ţãrii. De asemenea, Curtea a mai observat cã unele mãsuri fuseserã luate pentru a diminua lipsa confortului populaţiei afectate de aceste activitãţi: restricţii impuse pentru zborurile de noapte, monitorizarea nivelului de zgomot al aparatelor de zbor, izolarea fonicã a peste 16.000 de locuinţe, etc. Luând în considerare toate acestea, Curtea a decis cã „nu existã motive serioase pentru a susţine cã atât politica economicã în acest domeniu, cât şi conţinutul mãsurilor speciale luate de Regatul Unit ar da naştere unei violãri a articolului 8 al Convenţiei”.

Top of page

LES MUSULMANS ET LES DROITS DE L’HOMME. DÉFIS ET PERSPECTIVES DANS LES PAYS MUSULMANS ET EN OCCIDENT

Sami A. ALDEEB ABU-SAHLIEH1

The Muslims and Human Rights. Challenges and Perspectives in the Muslim Countries and in the Western States
Summary

This study aims to answer three questions: which are the reasons of the challenges created to the Muslim society by Human Rights, which are the fields of these challenges and how to solve these challenges. Human Rights create these challenges vis-à-vis the Muslims because of their specific conception on the law, which is similar to the Jewish one, but different from the Christian one.
These problems raise debates in the Muslim countries as well as in the non- Muslim countries interested in the rising of the Muslim integrism and in Human Rights violations.
Notre étude vise à répondre à trois questions: quelles sont les raisons des défis que les droits de l’homme posent aux musulmans, quelles sont les domaines des défis et comment résoudre ces défis2.
I. Raisons des défis: conception différente de la loi Les droits de l’homme posent des défis aux musulmans en raison de la conception qu’ils ont de la loi, conception qu’ils partagent avec les juifs, mais qui diffère de celle des chrétiens. Voyons les trois conceptions par ordre chronologique.

1 Docteur en droit, diplômé en sciences politiques. Responsable du droit arabe et musulman à l’Institut suisse de droit comparé, Lausanne. Auteur de nombreux ouvrages et articles (voir la liste et certains articles dans: http://groups.yahoo.com/group/sami/).
Pour plus de développement sur le sujet de cet article, voir mon livre: Les musulmans face aux droits de l’homme: religion, droit et politique, étude et documents, Winkler, Bochum, 1994, ainsi que mon livres: Introduction à la société musulmane: fondements, sources et principes, Eyrolles, Paris, 2005. Les opinions exprimées dans cet article n’engagent que la responsabilité de leur auteur, et nullement celle de l’Institut suisse de droit comparé.
2 Les chiffres entre parenthèses dans le texte et dans les notes sans autre mention renvoient au Coran.

Top of page

REFERATUL DE EVALUARE ÎNTOCMIT DE SERVICIILE DE PROTECŢIE A VICTIMELOR ŞI REINTEGRARE SOCIALÃ

Conf. univ. dr. Marcel Ioan RUSU
Preşedintele Tribunalului Sibiu

The Evaluation Report Elaborated by the Victims’ Protection and Social Reintegration Services
Summary

In the majority of cases, the evaluation report is requested by the court of first instance, considering that at this level it is appropriate to reflect the individualization of the punishment. All these reports could be valued by the Court as real instruments for the legal individualization of the punishment, referring also to art.72 and art.100 The Criminal Code.
Therefore, we consider that the evaluation report made by the Victim Protection and Social Reintegration Service has several concrete purposes: - assisting the court to characterize and individuate a punishment, - assisting the judicial organs in taking decisions concerning the replacement, suspension, or enforcing the special protection measures provided by the Law no.272/2004 for the crimes committed by the minors who do not have criminal responsibility.
- assisting the court in analyzing the request for rehabilitation.
- assisting the court in taking decisions regarding the postponing the enforcement of the punishment.
- Avoiding taking the decision for the extension of the temporary preventive
detention measure, or avoiding enforcing the temporary preventive detention for the accused.
The Evaluation Report comprises the following parts:
a) introductory part
b) the information resources used for the briefing. All these sources of information shall mention all the persons who have been questioned or seen, and also all the documents that have been consulted. There will be mentioned all the meetings had, the intention of cooperation, or the refusal, if the case, and also there should be indicated the documents that were not possible to be seen.
c) information regarding the person for whom the evaluation is made.
d) all the factors that could influence the behaviour of the person.
e) the future perspectives of the social reintegration.

Top of page

PROCEDURA ADMINISTRÃRII PROBELOR ÎN CAUZELE CIVILE ŞI COMERCIALE ÎN STATELE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE ÎN REGLEMENTAREA REGULAMENTULUI (CE) NR. 1206/2001

Conf. univ. dr. Alexandrina ZAHARIA
Universitatea „Danubius” din Galaţi
Facultatea de Drept

The Procedure of Evidence Administration in Civil and Commercial Cases in the EU Member States, in the Light of the Regulation (CE) no. 1206/2001
Summary

The well functioning of EU internal market determined an improved, simplified and accelerated juridical cooperation in obtaining evidence between the courts of the member states. The no. 1206/2001 EC Regulation on cooperation between the national courts in the field of evidence in civil and commercial maters helps the courts administer the evidence found on the territory of the member states and ensures adherence to the direct mediation principle; the procedure concerning evidence gathering is provided by the law of the solicited state. The cooperation between the courts of the Member States is based on the principle of reciprocal trust, which consists of acknowledging the lawful order of the respective states. Evidence is a “central institution” in the civil process. The EC Regulation ensures timely gathering of evidence as well as solving the civil/commercial causes in a reasonable time frame. In this activity, the judiciary atlas is of great help to magistrates. It offers information on the court competent to receive the request, the way documents are communicated and how evidence can be obtained.

1. Precizãri prealabile
Prin semnarea, la data de 7 februarie 1992, a Tratatului de la Maastricht privind instituirea Uniunii Europene, s-a urmãrit, printre altele, dezvoltarea unei mai bune cooperãri în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, în scopul asigurãrii siguranţei şi securitãţii popoarelor, cu consecinţã directã în realizarea liberei circulaţii a persoanelor.
Tratatul a constituit un progres în crearea unei uniuni „mai strânse între popoarele Europei, în care deciziile sunt luate cât mai aproape de cetãţeni”. Proiectul Constituţiei

Top of page

IDENTIFICAREA CRIMINALISTICÃ PRIN METODA GENOTIPÃRII A.D.N (II)

Remus JUGASTRU
Procuror, Parchetul de pe lângã Tribunalul Sibiu

L’identification criminalistique par la méthode A.D.N. (II)
Résumé

Nous avons affirmé, dans la première partie de l’étude, l’importance de la technique des empreintes génétiques et ses conséquences sur l’activité des organes d’enquête.
Il faut remarquer, le même temps, que les progrès de la biologie et de la médicine bouleversent les règles morales, et aussi les normes juridiques. C’est la bioéthique (entendu comme liason entre la science et les droits de l’homme) qui impose de nouvelles réglementations, adaptées aux nouvelles réalitées. Donc, toute discussion sur l’analyse de l’A.D.N. est étroitement liée à la protection des droits et des libertés fondamentales – droit de disposition sur son propre corp, droit à la vie privée, protection des données personnelles. Le législateur national a une difficile mission, parce-qu’il doit concilier la tradition juridique, les innovations de la science et la protection des droits de l’homme. Il faut légiférer dans le système juridique roumain, car l’utilité et la fiabilité des résultats recommandent cette méthode comme un véritable moyen de preuve.

„Avem în mâini un instrument care permite sã se dovedeascã, aproape sigur, culpabilitatea sau nevinovãţia unui suspect. Unicitatea persoanei e doveditã printr-o picãturã de sânge, un fir de pãr, o unghie – etalatã sub forma unui cod de bare. Analiza prin tehnica amprentelor genetice priveşte A.D.N.-ul. Aceastã moleculã se aflã în majoritatea celulelor. Pentru ca analiza sã fie realizatã corect, trebuie ca integritatea acestei molecule sã fie pãstratã”1.
Aceastã aserţiune condenseazã la maximum importanţa tipãrii A.D.N. în procesul penal. Am afirmat, într-o primã parte a studiului2, utilitatea acestei metode, repercusiunile ei asupra demersului organelor de cercetare penalã şi necesitatea consacrãrii sale într-o viitoare reglementare de gen. Discuţiile privind profilul genetic nu se pot dispensa însã, nici un moment, de imperativul protejãrii drepturilor fundamentale, ştiut fiind cã tehnologiile moderne, din ce în ce mai subtile şi mai sofisticate, sunt forme potenţiale de ameninţare a libertãţii şi demnitãţii persoanei. Ne vom apleca, în cele ce urmeazã, asupra relaţiei dintre utilizarea tehnicii A.D.N. – ca instrument la îndemâna specialiştilor criminalişti – şi problemele de naturã bioeticã.

1 N. Zamfirescu, Investigarea criminalisticã a infracţiunilor de omor rãmase cu autori neidentificaţi, Elemente de psihocriminalisticã, Editura Naţional, Bucureşti, 2000, p. 135.
2 R. Jugastru, Identificarea criminalisticã prin metoda genotipãrii A.D.N. (I), în A.U.L.B., Iurisprudentia, Supliment, 2005, p. 193-202.

Top of page

CÂTEVA CONSIDERAŢII PRIVIND PROBLEMA DELEGÃRII LEGISLATIVE ÎN DREPTUL CONSTITUŢIONAL COMPARAT

Lector univ. dr. Bogdan IANCU,
Universitatea din Bucureşti
Facultatea de Ştiinţe Politice

Some Remarks on the Legislative Delegation in Comparative Constitutional Law
Summary

The notion of delegation is a foundational concept in modern legal theory, since and to the extent that – according to a given theoretical standpoint and within a given historical paradigm – it inevitably serves as a ‘metaphorical’ placeholder for the essential normative assumptions regarding law and law-making. To wit, contemporary delegation debates are often theoretical proxies for larger discussions on legitimacy, representation, accountability, rule of law, separation of powers, and the proper scope of state power.
The modern phenomenon of legislative delegations and its implications for constitutionalism as such and for specific constitutional systems in particular have given rise to a vast body of doctrinal attempts at conceptualization and various realignments of constitutional practices. In terms of practices, different constitutional systems have adopted, over time, a number of constitutional and sub-constitutional limitations through which subordinate (delegated) law-making could be checked and, thus, reconciled with the foundational assumptions underlying limited government.
This article examines the essential constitutional (and constitutionalist) problem raised by delegation, namely that of a limitation on the legislation, which in turns reflects normative assumptions regarding legislation as such. For these assumptions the term ‘delegation’ stands as a placeholder or metaphorical shorthand. Our current usage of the delegation ‘metaphor’ is unavoidable; the normative limitation on legislation reflects the limitation on government as a whole, which characterizes (as a matter of theory) a given normative account or (in terms of practices) a certain constitutional system or a given historical stage. The failure to grapple with the various legislation-related conceptual strands shorthanded by the notion of ‘delegation’ often leads to confusion and doctrinal and jurisprudential debates at cross-purposes.
The present study is an incipient attempt at clarification. A better conceptual framework will hopefully lead, in turn, to a better grasp of the phenomenon and a better identification and clearer understanding of the relevant tensions in contemporary constitutional and administrative law.

Top of page

LIBERTATEA PRESEI SCRISE

Lect. univ. dr. Andreea TABACU
Asist. univ. drd. Andreea DRÃGHICI
Universitatea din Piteşti
Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative

Freedom of the Written Press
Summary

The freedom of the press is a fundamental issue in every democratic state, so that the information meant to reach the public should be real. If pressures are exerted on press, then the transmitted information will lack objectivity.
The role of the press is that of taking into discussion certain problems, which, generally, concern the society. In this way, the public becomes aware of certain facts within the society and can make their own opinions and convictions, exerting pressures on the decision factors, obviously with the purpose of complying these factors’ action with the general interest.
Despite all these, there is no total or absolute freedom of expression. This fact supposes that in certain situations the freedom of expression can be restrained, if this is legitimate and justified. This possibility comes when two rights, which are equally protected by law, are taken into discussion.

Libertatea presei este fundamentalã în orice stat democratic, pentru ca informaţiile care ajung la public sã fie reale. Dacã asupra presei se exercitã presiuni, informaţia transmisã îşi va pierde din obiectivitate.
Rolul presei este acela de a pune în discuţie anumite probleme, care intereseazã societatea în general. În acest mod, publicul cunoaşte anumite realitãţi sociale şi îşi poate forma propriile opinii şi convingeri, exercitând presiuni asupra factorilor de decizie, evident în scopul armonizãrii acţiunii acestora cu interesul general. Cu toate acestea, nu existã o libertate totalã sau o libertate absolutã de exprimare.
Acest lucru presupune cã, în anumite situaţii, libertatea de exprimare poate fi restrânsã, dacã acest lucru este legitim şi justificat. Aceastã posibilitate intervine atunci când intrã în discuţie douã drepturi care se bucurã, în egalã mãsurã, de protecţia legii.
Evenimentele petrecute în anul 1989 au generat în România o puternicã schimbare de atitudine, caracterizatã printr-o permanentã tendinţã de reafirmare a drepturilor şi libertãţilor fundamentale cetãţeneşti. În cadrul acestora, Constituţia din 1991 consacrã ...

Top of page

II. DREPTUL INTERNETULUI

LA GESTION DES FRÉQUENCES: ENTRE AMÉNAGEMENT DES TERRITOIRES ET CONCURRENCE

Frédéric PÉRON
Chercheur à l’Institut du Droit de l’Espace
et des Télécommunications
Université de Paris XI
Responsable de commission juridique
Electronic Business Group (EBG)

REZUMATUL

High broadband Internet access for all, on the whole territory with accessible costs, constitutes an essential stake, both for the attractivity of a specific territory and also for the development of innovating industries. One of the solutions adopted in order to allow the high cover of the territory is the wireless local loop (BLR). The question of the spectrum management follows a double interest: to develop competition and to ensure the cover of the territory. The topicality of the subject makes possible to observe its results concerning the liberalization of the electronic communications sector and provides a good occasion to reconsider the rules applicable to the operators in the resource allocation in Wireless Multimedia Networks. Indeed, the recent end of networks specialisation alters the reflexion on the legal framework applicable to different networks providing the same services. Moreover, the existence of a increasing request to use the radioelectric spectrum in several sectors such as telecommunications, transport or public safety clarifies the lack of effectiveness of the current methods regarding the attribution of frequencies and licences. The right of the frequencies becomes a right to the whole share and the frequences were regarded as integral part of the public domain. However, they remain subjected to rules to which the mode of the domaniality is unaware of. The right of the frequencies is made, on one hand, of a legal base drawn from the Code of Stations and Electronic Communications, and on the other hand, of an original Praetorian drawing.

L’accès à l’internet à haut débit pour tous, sur l’ensemble du territoire national à un coût abordable, constitue un enjeu essentiel. C’est un enjeu pour l’attractivité du territoire et le développement des industries innovantes. C’est aussi un enjeu économique local pour les entreprises, qu’elles soient situées dans une zone de compétitivité ou en zone rurale. C’est encore un enjeu de cohésion sociale, afin de permettre l’accès à des services et des commerces souvent concentrés dans les

Top of page

DREPTURILE PERSONALITÃŢII ŞI INTERNETUL: TRADIŢIE ŞI PERSPECTIVE ÎN SISTEMUL JURIDIC ROMÂNESC (II)

Conf. univ. dr. Cãlina JUGASTRU

Les droits de la personnalité et l’Internet: tradition et perspectives dans le système juridique roumain (II)
Résumé

Le secret de la messagerie électronique, le droit à l’intimité virtuelle et la protection des données personnelles – sont les trois aspects de la protection de la vie privée qu’on rencontre dans le contexte normatif de l’Internet. La première partie de l’étude a eu comme objet la confidentialité de la messagerie électronique.
On s’occupera, dans cette partie, des autres deux facettes qui donnent du contour à la sphère privée de l’internaute.
Lorsqu’il se connecte à l’Internet, l’individu est souvent appelé à se dessaisir d’informations le concernant. Or, il peut en être fait un usage dont il n’aura pas toujours conscience. Ainsi, les informations dévoilées permettent l’intrusion dans l’intimité de l’internaute. S’il est un salarié, on peut mettre en discussion le régime de l’Internet dans l’entreprise. Les solutions doivent satisfaire l’intérêt de l’employeur, et aussi l’intérêt du salarié.
Un paquet législatif a réglementé, en commençant avec 2001, le problème des données personnelles. La Loi nş677/2001 et la Loi nş506/2004 ont consacré les droits et les libertés des personnes concernées par les données qui vont être traitées. Les principes généraux sont bien applicables à l’Internet, même s’il n’existe pas, à proprement parler, un système juridique de protection des informations personnelles spécifique au réseau virtuel.

Trei dintre aspectele dreptului la viaţã privatã se regãsesc în actualul context normativ al Internetului: secretul poştei electronice, dreptul la intimitate virtualã şi, în strânsã relaţie cu acestea, protecţia datelor personale. Pãstrarea confidenţialitãţii mesageriei electronice a fãcut obiectul primei pãrţi a studiului1; vom dezvolta, în cele ce urmeazã, celelalte douã faţete, care dau contur sferei vieţii private a internautului.

1 C. Jugastru, Drepturile personalitãţii şi Internetul: tradiţie şi perspective în sistemul juridic românesc (I), în A.U.L.B., Supliment 2005, p. 254-257.


Home Page | Scurt istoric si tematica | Consiliul stiintific si colegiul de redactie | Date de identificare | Contact | Site Map